Germanii își aleg astăzi noul Legislativ

Cei 61.5 milioane de nemți cu drept de vot sunt așteptați astăzi, 24 septembrie, să-și aleagă reprezentanții în cel de-al 19-lea Bundestag.

Potrivit sondajelor, partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), şi filiala bavareză a acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU), se vor clasa pe primul loc în scrutinul legislativ federal, fiind creditate cu 34%.

Pe locul doi în intenţiile de vot se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, cu 21%.

Pe locul al treilea, cu 13% din intenţiile de vot, se poziţionează partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), urmat de formaţiunea Die Linke, care are o doctrină de stânga, cu 9%, şi de Partidul Democraţilor Liberi (centru-dreapta), tot cu 9%. Formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (centru-stânga) este creditată cu 8%, relatează Mediafax. 

Dacă Alternativă pentru Germania va obţine acest scor, va fi prima dată după al II-lea Război Mondial când un partid de extremă-dreapta va avea reprezentanţi în Parlament.

Cu toate acestea, rezultatele alegerilor ar putea aduce surprinze, ținânt cont de faptul că circa o treime dintre alegători sunt indecişi, spun experții.

Absolventă de Jurnalism (Iași, 2015), își face masteratul în domeniul industriilor creative (Suedia, 2017).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.