Dodon planifică o vizită la Bruxelles

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În cadrul întrevederii cu Peter Michalko, noul ambasador al Uniunii Europene la Chișinău, președintele Igor Dodon a anunțat că „planifică în următoarele luni o vizită la Bruxelles în cadrul căreia va discuta agenda relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, cu mai mulți oficiali”.

Președintele s-a declarat totodată convins că „actuala guvernare nu va mai putea manipula așa cum a făcut de nenumărate ori pe parcursul ultimilor aproximativ 8 ani. Domnul Peter Michalko cunoaște îndeaproape situația din țara noastră”.

„Am discutat în detalii subiecte cu privire la politica internă, Găgăuzia și Transnistria, politica externă, situația din regiune, cooperarea bilaterală și multilaterală. Se pare că actuala guvernare nu va mai putea manipula așa cum au făcut de nenumărate ori pe parcursul ultimilor aproximativ 8 ani. Domnul Peter Michalko cunoaște îndeaproape situația din țara noastră, deoarece a activat în Republica Moldova în diverse funcții și în diferite perioade, din anii 90 până în prezent”, a anunțat Dodon.

Acesta reiterează că, „Uniunea Europeană este vecinul nostru și unul din cei mai importanți parteneri, iar dinamica relațiilor sper că va fi în creștere”.

„Planific în următoarele luni să întreprind o vizită la Bruxelles în cadrul căreia voi discuta agenda relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, cu mai mulți oficiali. Am convenit cu ambasadorul să avem un dialog constructiv și continuu”, se arată în mesajul președintelui.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...