Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Politic

03 Sep. 2019 / 12:06

Igor Dodon va întreprinde o vizită la Bruxelles

Igor Dodon urmează să efectueze în această săptămână cea de-a doua sa vizită la Bruxelles în calitate de preşedinte al Republica Moldova Moldova. Anunţul nu a fost încă făcut public de către Preşedinţie, informaţia fiind publicată însă pe site-ul Comisiei Europene, scrie Ziarul de Gardă.

„În agendă sunt incluse întrevederi cu conducerea Parlamentului European, cu conducerea Comisiei Europene unde vom discuta tot ce ţine de agenda noastră bilaterală cu partenerii din UE: implementarea Acordului de Asociere, un subiect foarte important, cunoaşteţi că noi susţinem implementarea acestui Acord şi trebuie să reforme reale în Republica Moldova. Vom discuta şi despre asistenţa tehnica care urmează să fie acordată de Comisia Europeană. Este planificată şi o întrevedere cu secretarul general NATO, Stoltenberg”, a spus Igor Dodon.

Totodată, Igor Dodon a anunţat că la sfârşitul acestei săptămâni va efectua o vizită la Moscova, unde va avea o întâlnire cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, iar pe agenda discuţiilor este livrarea gazelor ruseşti. Igor Dodon, a menţionat că a efectuat şi  ieri o vizită de lucru la Moscova, unde a avut  întrevederi cu mai mulţi oficiali, unde  au fost examinate perspectivele de cooperare în sectorul energetic, condiţiile de livrare a gazului rusesc în Republica Moldova şi măsurile necesare care necesită a fi luate pentru a evita creşterea preţului la gaze pentru consumatori.

Astfel, potrivit sursei citate, joi, 5 septembrie, Igor Dodon va avea întrevederi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, şi cu comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Extindere, Johannes Hahn.

Amintim că în cei trei ani de mandat, preşedintele Igor Dodon a efectuat peste 40 de vizite de lucru în străinătate, dintre acestea peste 30 - în Federaţia Rusă şi doar o singură vizită de lucru la Bruxelles, în februarie 2017. Şeful statului nu a întreprins nicio vizită oficială în România şi Ucraina.

Comentarii