Britanicii își numesc copiii după personajele din Game of Thrones; Care sunt cele mai populare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Părinții aleg pentru copiii lor nume din ce în ce mai neobișnuite, inspirate de multe ori din serialele celebre ale momentului. Astfel, peste 300 de fete născute în Marea Britanie anul trecut au primit numele celebrului personaj Arya din serialul ”Game of Thrones” , în timp ce nume tradiționale precum Mary sau Catherine au primit doar 204 fete, respectiv 163, scrie BBC.

Un alt nume la modă inspirat din saga americană este Khaleesi. Anul trecut, 69 de fete au primit numele pretendentei la tronul Westeros, potrivit cifrelor biroului național de statistică din Marea Britanie, notează Agerpres.

Alte nume populare sunt Tyrion (11), Sansa (5), Daenerys (4) sau Brienne (3). Niciun copil nu a primit numele personajului negativ Joffrey.

Un alt nume inspirat din lumea miturilor și a legendelor este Loki, eroul interpretat de Tom Hiddleston în filmele ”Thor” și ”Avengers”, care este purtat de 90 de copii. Numele fratelui acestuia, Thor, nu i-a inspirat la fel de mult pe părinți, doar 18 copii născuți în 2016 îl poartă.

Părinții celor 16 băieți care au primit numele Kal-El ar putea fi fani Superman, întrucât Kal-El era numele real al supereroului de pe planeta Krypton.

Realizarea unei noi serii Star Wars, în 2015, a propulsat alte nume. Anul trecut, 54 de băieți au fost botezați Kylo, iar 17 fete, Rey.

12 băieți au primit numele numele Anakin, primul nume real al lui Darth Vader.

Hermione, personajul feminin din seria Harry Potter, este de asemenea pe listă, cu 95 de fete care îl poartă. Cele mai multe nume au fost date în 2004, când popularitatea cărților și filmelor din seria Harry Potter era foarte mare. E posibil ca revenirea în preferințele părinților de anul acesta să aibă legătură cu succesul reprezentației de pe scena londoneză West End a piesei ”Harry Potter and the Cursed Child”.

Moartea unuia dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale, la începutul anului trecut, a determinat creșterea numărului copiilor care poartă numele Bowie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...