Grupul Leancă propune ca preşedintele să fie tras la răspundere pentru nerespectarea Hotărârilor CC

Deputații din Grupul Parlamentar Popular European propun Parlamentului un proiect de lege ce prevede pasibilitatea tragerii la răspundere a persoanelor cu înaltă funcție de stat pentru neexecutarea hotărârilor instanței de judecată sau a hotărârilor Curții Constituționale.

Iniţiativa survine după ce astăzi președintele Igor Dodon a declarat că Eugen Sturza, vicepreşedintele Partidului Popular European din Moldova, nu-și va putea exercita funcția de ministru al Apărării, chiar dacă va exista o hotărâre a Curții Constituționale în această privință.

Astfel, deputații din GPE propun modificarea Codului Penal al Republicii Moldova, articolul 320, prin introducerea hotărârilor Curții Constituționale ca acte obligatorii pentru a fi executate – neexecutarea acestora, soldându-se cu tragerea la răspundere penală a persoanelor cu rea intenție.

Cum e posibil ca un simplu cetățean care încalcă deciziile instanțelor de judecată să fie pedepsit penal, iar președintele țării, care nu execută decizille Curții Constituționale să nu fie sancționat în niciun fel?! Mai mult ca atât, afirmă public, cu rea credință, că va sabota orice decizie a Curții”, a argumentat vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă.

Astfel, în cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de Parlament, președintele Igor Dodon ar putea fi tras la răspundere penală pentru neexecutarea Hotărârii Curții Constituționale.

Potrivit actualei ediții a Codului Penal, acesta ar risca o amendă de până la 35.500 de lei, până la 200 ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar detenție pe un termen de până la 2 ani.

Precizăm că Igor Dodon a refuzat în mod repetat să accepte candidatura vicepreședintelui PPEM Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării.

Drept urmare, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională pentru a clarifica acțiunile care pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării în cazul în care președintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.