Dincolo de jocurile de măreție militară ale Rusiei, par a se contura vremuri negre în sistemul bancar al țării, relatează CNBC. Banca Centrală a fost nevoită să salveze de la faliment doi creditori majori în mai puțin de o lună, accentuând astfel îngrijorările investitorilor globali legate de un posibil început de criză bancară sistemică.
„Colacul de salvare” aruncat de autoritățile guvernamentale de la Moscova a fost confirmat joi de Banca Centrală a Rusiei.
Responsabilii bancari au declarat că au naționalizat B&N Bank, cel de-al 12-lea mare creditor în ceea ce privește activele.
Luna trecută, Banca Centrală a salvat de la colaps Otkritie Bank, care a cerut acoperirea unei găuri de 7 miliarde de dolari din bilanț.
Banca Centrală speră că recenta măsură va stopa „efectul domino” din sistemul bancar național.