Submarinul Veliki Novgorod face parte din Flota rusă a Mării Negre, dar în prezent este detaşat în estul Mării Mediterane.

"Atacul cu rachete a vizat poziţii teroriste depistate recent, precum şi depozite de muniţie ale organizaţiei islamiste Frontul al-Nusra (Jabhat Fateh al-Sham), în provincia siriană Idlib. Rachetele au parcurs distanţe de circa 300 de kilometri. Potrivit sistemelor de monitorizare, toate ţintele vizate au fost atinse", a comunicat Ministerul rus al Apărării.

Rusia oferă susţinere politică şi militară Administraţiei Bashar al-Assad în confruntările cu grupuri insurgente şi organizaţii teroriste.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.