Dintre aceştia, mai puţin de jumătate fiind de naţionalitate rusă, iar aproximativ 5.000 din ţări central-asiatice, a declarat Ilia Rogachev, director al departamentului pentru noi ameninţări şi provocări din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova.

"Din cei 20.000 până la 40.000 de militanţi străini care au luptat în Siria, aproximativ 10.000 erau din ţări ale Comunităţii Statelor Independente (CIS)", a declarat oficialul pentru cotidianul Kommersant.

Rogachev a mai completat că reîntoarcerea acestor persoane în ţările de origine reprezintă "o reală ameninţare pentru Rusia şi statele din spaţiul post-sovietic".

"Având o bogată experienţă în activităţi subversive şi legături extensive printre terorişti, creează un potenţial puternic de destabilizare şi radicalizare a opiniei publice", a adăugat oficialul rus, citând exemplul atentatului de la metroul din Sankt Petersburg din luna aprilie.

"Nu am vrea ca vreunul dintre ei să se întoarcă în ţară noastră în cazul prăbuşirii Stat Islamic", a mai declarat oficialul, care a precizat că militanţii care vor reuşi însă să se reîntoarcă vor fi pedepsiţi asa cum se cuvine.