Soluționarea accidentelor rutiere ușoare fără implicarea poliției. Cum va funcționa constatarea amiabilă

accident-2232

Ministerul Afacerilor Interne vrea să introducă procedura de constatare amiabilă a accidentului de autovehicul. Astfel, în cazul accidentelor ușoare, șoferii vor completa doar chestionare oferite de asigurător și nu vor mai aștepta să vină polițiștii la locul accidentului. Proiectul de lege, prezentat pentru consultări publice, este versiunea modificată a unui proiect asemănător, propus de MAI la începutul acestui an.

Potrivit noului document, procedura de constatare amiabilă se va aplica numai în cazul în care în accident sunt implicate două autovehicule, soldate cu daune materiale prin deteriorarea neînsemnată a acestora. De asemenea, posesorii sau utilizatorii mașinilor trebuie să deţină, la data producerii accidentului, poliţa de asigurare RCA sau certificatul de asigurare ”Carte Verde” valabile, precizează BizLaw.md

Constatarea amiabilă nu se va aplica în cazurile în care, în rezultatul accidentului, au fost aduse pagube şi altor structuri (de exemplu, instalaţii rutiere, piloni, garduri, clădiri etc.).

Procedura de constatare amiabilă constă în completarea, semnarea şi prezentarea asigurătorului, de către conducătorii de autovehicule implicaţi în accident, a formularului-tip vizând circumstanţele producerii accidentului, datele personale de identificare ale conducătorilor şi autovehiculelor implicate, datele din poliţele de asigurare RCA sau certificatul de asigurare ”Carte Verde”, precum şi datele despre daunele vizibile aduse autovehiculelor.

Conţinutul formularului-tip de constatare amiabilă şi normele privind utilizarea formularului de constatare amiabilă de accident, vor fi aprobate de Comisia Națională a Pieței Financiare, cu avizul poliţiei. Documentul va trebui să conţină două pagini autocopiative, ambele având aceeaşi valoare juridică şi vor fi eliberate asiguratului de către asigurător, odată cu poliţa de asigurare RCA sau certificatul de asigurare ”Carte Verde”.

Documentul completat se va depune la asigurător și în baza acestuia va fi eliberat certificatul cu privire la înregistrarea accidentului de autovehicul, necesar plasării în reparaţie a autovehiculului.

Compania de asigurări va fi obligată să examineze formularul-tip de constatare amiabilă depus de asigurat și să asigure cercetarea de către propriul comisar de accident în comun cu comisarul de accident al celuilalt asigurător (sau al Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, în cazul autovehiculului aflat în posesiunea unei persoane asigurate în străinătate) a circumstanțelor. De asemenea, va trebui să stabilească dreptul la despăgubire pentru proprietarii/utilizatorii vehiculelor implicate în accident și să efectueze constatarea pagubelor.

Autorii proiectului susțin că scopul constatării amiabile este simplificarea procesului în cazul unui accident rutier fără victime şi soluţionarea situaţiei fără intervenţia poliţei. Aceștia precizează, însă, că constatarea amiabilă nu este echivalentă cu recunoaşterea vinovăţiei. Acesta doar exprimă consensul participanţilor la accident despre cum s-a desfăşurat evenimentul şi reprezintă documentul necesar și suficient pentru soluţionarea dosarelor de daună de către asigurător.

Totodată, se propune și modificarea Codului contravențional, iar șoferii care vor alege să soluționeze accidentele prin constatare amiabilă vor scăpa de amenzi.

Anual, în Republica Moldova, sunt înregistrate aproximativ 11 mii de astfel de accidente, iar poliția cheltuie aproximativ 200 de lei pentru documentarea unui accident, adică peste 2 milioane de lei anual.

În România, mecanismul de constatare amiabila de accident a fost pus în aplicare începând cu anul 2009. În unele țări șoferii au la dispoziție aplicații electronice prin care raportează despre comiterea accidentelor.

În țara noastră, nu este prima dată când Ministerul Afacerilor Interne vine cu o asemenea propunere. În anul 2014 a fost elaborat și prezentat pentru consultări publice un proiect similar, dar documentul nu a mai fost aprobat. De asemenea, la începutul acestui an, MAI a mai publicat o inițiativă în acest sens.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente