Australia a prelungit cu trei ani sancțiunile împotriva Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul australian a prelungit sancțiunile financiare împotriva persoanelor fizice și a companiilor care amenința integritatea și suveranitatea teritoriala a Ucrainei, scrie „UkrInform”.

Conform unei decizii a Guvernului, efectul restricțiilor financiare australiene împotriva cetățenilor și companiilor din Rusia, Crimeea și reprezentanților autoproclamatelor DNR/LNR a fost prelungit cu încă trei ani sau până la punerea în aplicare de către Rusia a obligațiilor sale în temeiul acordurilor de la Minsk.

Lista de sancțiuni a fost actualizată și modificată în conformitate cu listele de sancțiuni din alte țări.

În total, 48 de întreprinderi și 153 de persoane fizice intră sub incidența măsurilor restrictive ale guvernului australian. Comparativ cu anul 2014, când au fost impuse sancțiunile pentru prima dată, constrângerile financiare vor afecta suplimentar un număr de 42 de persoane fizice și 12 companii.

Trei persoane fizice, care au decedat între 2014 și 2017, au fost eliminate din listele respective.

Australia a adoptat primele sancțiuni împotriva Rusiei în iunie 2014, iar în luna septembrie a aceluiași an a extins pachetul de restrictii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...