Iohannis își anulează vizita în Ucraina în semn de protest față de legea învățământului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele României Klaus Iohannis anunţă că şi-a anulat vizita programată pentru luna octombrie în Ucraina. Decizia a fost luată în urma legii adoptate la Kiev care restricţionează dreptul românilor de la nord de graniţă de a învăţa în limba maternă.

Şeful statului spune că s-a întâlnit la reuniunea ONU cu liderul ucrainean Petro Poroşenko, căruia i-a transmis nemulţumirile pe care partea română le are legat de această situaţie.

„Când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidențiale e un semnal extrem de puternic”, a spus Iohannis.

El a subliniat că legea educației adoptată în Ucraina contravine bunelor intenții reciproce.

„Într-adevăr, o tematică neplăcută această evoluție din Ucraina cu Legea educației. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, o vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuții cu președintele Poroșenko. Ultima rundă de discuții am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluția din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunțe partenerii, și noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenții reciproce. Practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităților la educația în limba maternă. Pe noi ne doare în acest lucru. Avem foarte mulți români în Ucraina”, a afirmat șeful statului.

Iohannis a precizat că urma să meargă cu președintele Ucrainei în zona Bucovinei, unde sunt mulți români ucraineni.

„Această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit și întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuție”, a adăugat șeful statului.

El a arătat că s-a întâlnit pe holurile ONU cu președintele Poroșenko, căruia i-a transmis opinia despre contramandarea vizitei.

„Normal că ne-am salutat și i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus direct că nu voi face această vizită până când nu există un progres pe această lege a educației și că sunt neplăcut surprins de această evoluție, în condițiile în care domnia sa a avut o abordare, cel puțin față de mine, foarte deschisă, când vine vorba de românii din Ucraina. Am transmis această abordare pe care o am și pe căi diplomatice și iată și direct președintelui Poroșenko. Și-a continuat drumul destul de îngândurat și sper să reușim să avem o abordare care permite românilor din Ucraina, în perspectivă, să-și continue învățământul în limba română”, a conchis Iohannis.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...