icon

Premierul Pavel Filip către Președintele Adunării Generale ONU: Moldova va acorda toată susţinerea necesară pentru realizarea obiectivelor Organizației Națiunilor Unite

22-09-2017 08:51
2,374

Premierul Pavel Filip s-a întâlnit, la New York, cu Preşedintele Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru sesiunea a 72-a, Miroslav Lajcak.

 

Prim-ministrul l-a felicitat pe domnul Lajcak cu ocazia alegerii sale în funcția de Președinte al Adunării Generale și i-a urat succes în realizarea obiectivelor propuse. De asemenea, Pavel Filip a spus că Republica Moldova susține eforturile de reformare a organizației și de promovare a unor decizii care să servească interesul comun al umanității.

 

În cadrul dialogului, oficialii au făcut un schimb de opinii privind agenda sesiunii din acest an a Adunării Generale ONU. În context, Premierul Pavel Filip a reiterat solicitarea autorităților de la Chișinău de a include pe agenda de discuții a subiectului privind retragerea forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova. „Nu dorim politizarea acestei chestiuni, iar o dezbatere corectă și transparentă în cadrul Adunării Generale va contribui la găsirea unor soluții viabile pentru conflictul transnistrean”, a declarat Pavel Filip.

 

La rândul său, Preşedintele Adunării Generale a ONU pentru sesiunea a 72-a, Miroslav Lajcak, a vorbit despre prioritățile asistenței ONU, printre care: menținerea păcii, soluționarea problemei migraţiei, promovarea reformelor pentru asigurarea securității și a dezvoltării durabile. Premierul Pavel Filip a spus că aceste scopuri sunt foarte importante pentru țara noastră și a dat asigurări că Republica Moldova va acorda toată susţinerea necesară pentru realizarea acestora.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31