Un moldovean s-a legitimat cu identitate străină la hotar. Mergea la muncă în Cehia

Polițiștii de frontieră de la Leuşeni au identificat printre pasagerii unei curse ocazionale ”Chișinău-Praga” un cetățean moldovean, care deținea suplimentar documentelor de călătorie și o carte de identitate românească, cu semne vădite de falsificare. Bărbatul de 35 de ani s-a prezentat în după amiaza zilei de 20 septembrie, pe sensul de ieșire din țară.

Astfel, în baza analizei de risc, dar și a unui comportament suspect, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional cetățeanul moldovean.

Urmare a solicitării de a prezenta și alte acte ce le deține, bărbatul a înmânat pentru control o carte de identitate, eliberată de autoritățile române. Din primele cercetări s-a constatat că pe lângă prezența elementelor de falsificare, documentul era perfectat pe numele unei persoane străine față de cea aflată în punctul de trecere.

În cadrul audierilor, moldoveanul a declarat că în baza actului urma să se legitimeze în Cehia, la locul de muncă. Mai mult, acesta a recunoscut că știa despre contrafacerea cărții de identitate, serviciile de perfectare fiind acordate de persoana care l-a și ajutat cu un post de muncă în Cehia.

Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză. Polțiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.