Medici şi echipe de intervenţie oferă sprijin celor afectaţi, a declarat preşedintele mexican Peńa Nieto care a vizitat Jojutla, municipiul din statul Morelos cel mai afectat de ravagiile cutremurului cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter.

Şeful statului a subliniat că îngrijirile medicale sunt acordate la un spital instalat provizoriu, având în vedere că spitalul din Jojutla a fost grav afectat de cutremurul al cărui epicentru a fost localizat în Morelos.

Mai întâi este nevoie de asistenţă imediată acordată celor afectaţi de cutremur, pentru a face apoi o evaluare care să determine pagubele aduse clădirilor şi a putea stabili astfel acordarea fondurilor necesare, a explicat Peńa Nieto.

Examinarea clădirilor se va face în decurs de mai multe zile şi odată terminată se va stabili acordarea de fonduri familiilor pentru reconstrucţia caselor, a adăugat preşedintele.

Guvernatorul din Morelos, Graco Ramírez, a decretat cinci zile de doliu în acest stat unde 196 de persoane sunt spitalizate în urma cutremurului devastator.