Franţa doreşte o nouă întrunire a „cvartetului normand” privind conflictul din estul Ucrainei, după alegerile din Germania

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Franța dorește o nouă întâlnire în formula „cvartetului normand”, adică cu Germania, Rusia și Ucraina privind lupta împotriva violențelor din estul Ucrainei, scena unui conflict între forțele ucrainene și separatiști proruși, a anunțat miercuri la New York președintele francez, Emmanuel Macron, citat de AFP.

„Legat de Ucraina, am avut un schimb de idei cu președintele (Petro) Poroșenko așa cum am frecvent, pentru a face bilanțul progreselor acordului de încetare a focului care a permis o detensionare a situației, deși s-au mai înregistrat numeroase victime”, a spus șeful statului francez în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Emmanuel Macron și-a exprimat voința de „a continua, în cadrul Acordului de la Minsk, dezescaladarea violenței și reformele din Ucraina”.

Împreună cu președintele ucrainean, „am convenit că după alegerile din Germania vom solicita o nouă întâlnire sau un nou apel în format așa-zis Normandia” care reunește Germania, Franța, Ucraina și Rusia, a precizat el. Emmanuel Macron nu a specificat dacă are în vedere o reuniune la nivel de șefi de state sau la un eșalon inferior.

Rusia a propus recent să se trimită Căști Albastre în estul Ucrainei, dar pentru o misiune de protecție foarte departe de amploarea celei reclamate de mult timp de Kiev.

Ucraina cere desfășurarea unei forțe ONU de menținere a păcii pe întreg teritoriul rebel și la granița cu Rusia și se opune prezenței soldaților ruși în rândul acesteia.

Kievul și occidentalii acuză Rusia că îi sprijină militar pe separatiști în acest conflict care a făcut peste 10.000 de morți din aprilie 2014 și anexarea Crimeii de către Moscova. Violențele continuă în pofida Acordului de Pace de la Minsk din 2014.

Luând cuvântul la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite, Petro Poroșenko a lansat un vibrant rechizitoriu împotriva Rusiei și a pledat pentru ca ONU să readucă pacea în estul Ucrainei. „Regulile ONU sunt încălcate de unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate”, a denunțat el.

„Propunerea rusă” a unei prezențe limitate a Căștilor Albastre în regiune „arată dorința Rusiei de a legaliza situația și de a îngheța conflictul pentru totdeauna”, a mai spus președintele ucrainean.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...