Cartea de Aur. „Uneori trebuia să țin pe un umăr camera, iar pe altul arma”. Regizorul Cristian Jereghi, despre film, Maidan și visul de a deschide o cafenea

12311236_10153790489928960_6294241896762356020_n

Are 27 de ani, este operator, regizor de film, jurnalist și este bine cunoscut în lumea filmului documentar. Cristian Jereghi a participat activ la acțiunile de protest de pe Maidan, iar ulterior a filmat anexarea Crimeei de către ruși. Imaginile sale au fost preluate de cele mai populare instituții media internaționale, precum BBC și CNN. În interviul ce urmează vă propunem să aflați mai multe detalii despre tânărul regizor, despre momentele luptelor din estul Ucrainei, dar și despre viața de dincolo de film.

În zece ani de experiență a reușit să ia premiul Emmy Awards

Cristian s-a născut în Rusia, și-a petrecut copilăria la Chișinău, acolo unde acum se află familia sa, însă a ales să trăiască în Kiev. Despre decizia sa de a rămâne în Kiev povestește că a fost una spontană, asta pentru că a îndrăgit orașul foarte mult odată ce ajuns acolo și nu a mai dorit să se reîntoarcă în Rusia.

Planificam să locuiesc toată viața în Moscova, pentru că eu m-am născut acolo. Câțiva ani în urmă am decis să vizitez Kievul în mod spontan, am îndrăgit foarte mult acest oraș și am hotărât să rămân acolo pentru totdeauna.

11081075_10204233321654278_1751095979225942979_n

Cristian are o experiență de 10 ani de regie, iar în acest timp a reușit să facă mai multe filme, printre care 18 scurtmetraje documentare. „#Babylon’13”, „La capătul lumii” („Край Землi. Зона АТО”), „Battle For Ukraine” – filmul care a câștigat Emmy Awards 2014” sunt doar câteva titluri din lista lucrărilor sale, care poate fi completate cu încă multe alte creații.

Filmări în timpul luptelor: „Uneori trebuia să țin pe un umăr camera, iar pe altul arma”

În filmul „La capătul lumii” sunt prezentate nouă portrete ale militarilor și voluntarilor alături de care tânărul regizor s-a aflat mai multe luni în timpul luptelor din estul Ucrainei. L-am întrebat cum a reușit să obțină nu doar acordul acestor militari pentru a-i filma, dar și emoțiile atât de vii și adevărate în timpul filmărilor.

Am trăit împreună cu ei un timp, am luptat cu ei împreună, uneori trebuia să țin pe un umăr camera, iar pe altul arma. Chiar și atunci când îmi era frică, nu trebuia să arăt acest lucru și să fiu cu ei la un nivel. Cu timpul ei nu mai observau camera și au obținut un fel de încredere. Doar astfel reușești, pentru că nu poți să filmezi un film atât de profund și deschis, venind din oraș, să filmezi ce ai nevoie ș-apoi să pleci. Așa niciodată nu va funcționa.

Secretul este unul simplu, dar nu simplist. Trebuie să simți ceea ce simte și cel care se află alături de tine. Au mai încercat și alți jurnaliști să facă materiale, ei nu au reușit și asta pentru că nu erau alături de militari, dar în subsoluri, mai crede tânărul.

Au mai venit jurnaliști acolo, care nu ieșeau din subsoluri cu săptămânile, pentru că se temeau. Odată vorbeam cu un militar și-au început împușcături spre noi, noi ne-am apărat. După incident, am luat camera și am început să-i pun întrebări. Desigur, el nu mai observa acea camera, nu-i mai păsa de ea.

Proiecția filmelor despre Maidan: „Oamenii străini plângeau după vizionare”

Filmele sale din timpul luptelor de la Maidan au avut un impact major asupra publicului, nu doar a celui de acasă, ci și asupra celor care stăteau la kilometri buni de Ucraina.

În Kiev filmul a fost primit bine, l-au vizionat multe persoane. Mai interesant a fost când filmul a fost rulat peste hotare. Oamenii căror toate aceste lucruri le sunt străine și nu au nicio legătură cu Ucraina, plângeau după vizionare. Ei reușeau timp de o oră să se infiltreze atât de bine în această istorie încât simțeau o durere interioară. Asta a fost foarte important pentru mine, fiind că asta oarecum atinge, nu doar pe ai noștri, dar și pe alți oameni.

5C51B805-FF52-457F-9DF0-9D5FCF40D37A_w1023_s

Documentarul despre Maidan a ajuns și în Rusia. Situația de acolo a fost la fel una interesantă, întrucât autoritățile rusești nu reușeau să oprească filmul din cauza oamenilor adunați la proiecție.

În Rusia, Petersburg, când se rula filmul, erau atât de mulți oameni încât atunci când a venit OMON-ul rusesc, ei nu reușeau să intre acolo să oprească acest film, din cauza mulțimii.

„Tata îmi spunea că îmi voi strica viața și cariera”

Începutul acestor documentare au o istorie aparte. Cristian a aflat despre câțiva regizori, care în secret, filmau despre toate evenimentele de la Maidan. Un pic de curiozitate, câteva căutări mai detaliate și Cristian a obținut toată informația necesară.

Inițial am venit la ei și montam pentru cineva, după care mi-au dat o cameră și deja am lansat primele lucrări, care au avut o mulțime de vizualizări și astfel am început să filmez acolo.

12308706_10153790489848960_388623405916521211_n

Ideea sa de a face lucrări din epicentrul evenimentelor de pe Maidan nu a fost acceptată inițial de tatăl său, mai târziu lucrurile însă s-au schimbat.

Atunci m-am certat foarte tare cu tatăl meu. Eu am plecat dintr-un proiect unde lucram împreună cu el pentru a filma acele evenimente. El îmi spunea că îmi voi strica viața mea, cariera mea și tot ce se poate. Mai târziu ne-am împăcat. Eu consider că decizia de a nu-l asculta a fost una din rarele momente când am făcut o alegere corectă.”

Înrolarea pe front: „Tuturor le este frică, chiar și eroilor”

Mai târziu, Cristian s-a înrolat ca voluntar și a plecat pe front. Recunoaște că a fost fericit să fie militar pentru o perioadă de timp. Tot acolo a învățat să lupte cu frica, stând față în față cu oponentul și așteptând asaltul.

Mă simțeam speriat ca toată lumea de acolo. Împotriva ta este o putere mare, pericol, arme, dar cu cât mai mult treci peste aceste momente, treci și peste frică și devii mai puternic. Tuturor le este frică, chiar și eroilor, dar oamenii trec peste asta.

12294778_10153780352808960_2197464705705427057_n

L-am întrebat dacă nu s-a gândit să renunțe la front și să lase totul, ținând cont de amploarea pe care o luaseră evenimentele.

Asta e imposibil, totuși tu nu ești singur acolo, alături de tine mai sunt o mulțime de oameni. Te uiți la ei și vezi acolo o persoană care a fost un contabil într-o firmă mică. El stă acolo și nu se lasă bătut, iar tu vei merge înapoi? Nu, asta nu funcționează așa. Vezi fete de 17 ani, care stau în primele rânduri și te gândești: „Oare ele sunt mai curajoase ca mine?” Nu.

„Eu respect oamenii care nu fug de alegeri în timpul schimbărilor istorice serioase”

Eu respect oamenii care nu fug de alegeri în timpul schimbărilor istorice serioase, eu am venit în Kiev și am hotărât că aceasta e casa mea, acum eu locuiesc aici și atunci când pe strada ta începe să meargă BTR și să ucidă oamenii, desigur poți să stai în casă, dar poți să alegi o poziție. Și eu aș respecta mai mult pe cei care sunt de partea oponentă, pentru că ei cel puțin, au luat o hotărâre, dar nu au rămas indiferenți.

Relația tată – fiu în regie: „Iubesc această țară, dar sunt aici un oaspete”

Tatăl lui Cristian este regizorul și scenaristul moldovean Valeriu Jereghi. Asta a fost și unul din motivele pentru care, Cristian a ezitat să facă film în Moldova, deoarece relația dintre tată – fiu în domeniul regiei este un lucru complicat, pentru că adesea nu ești considerat tu ca regizor, dar ca fiul unui regizor cunoscut.

La noi mereu este problema dintre fii și tați, pentru că tu ajungi să fii doar fiul cuiva. În cazul meu nu a fost așa. Când am ajuns în Kiev mi-a fost foarte complicat, deoarece nu mă cunoștea nimeni și când drumurile noastre s-au despărțit, eu a trebuit să-mi construiesc cariera mea absolut singur. Acum nimic nu ne mai leagă la nivel profesional, el are proiectele sale, eu le am pe ale mele, toți știu că suntem persoane diferite și nu ne influențăm unul pe celălalt. Așa a ieșit că el e aici și eu acolo și noi nu ne implicăm în bucătăria celuilalt pentru că din asta nu iese nimic bun. Pentru mine este important să nu fiu pur și simplu fiul tatălui celebru, dar să fiu eu celebru, să nu se zică că succesele mele sunt datorită tatălui.

osearaperfecta.md
osearaperfecta.md

În pofida acestor detalii, Cristian ne-a spus că nu ar fi împotrivă să colaboreze cu cineva din Moldova pentru a face un film, totuși el se consideră un regizor ucrainean.

Am colaborat doar în anii de studenție cu cineva de aici. Eu nu aș fi împotrivă să colaborez cu cineva din Moldova la un film. Totuși, eu nu sunt un regizor moldovean, ci ucrainean, eu iubesc această țară, dar oricum, sunt aici un oaspete.

Ce înseamnă un film bun și cum îl obținem

Un film bun are nevoie de detalii, de o chimie puternică între echipa ce se află pe platoul de filmare și de o atitudine serioasă față de produs, ne mai spune tânărul.

Dacă ai un plan general într-un loc anume, atunci nu-ți poți permite ca acolo să fie lăsat un pahar murdar sau o bucată de lipici rămasă, or atenția către detalii e foarte importantă. Un cadru bun poate fi stricat din lipsa de atenție. Sau, de exemplu, prezența unui un minivan într-un film istoric este de asemenea inacceptabilă. Parcă nimeni nu-l vede, dar el totuși strică din magia realității. Un alt punct este chimia dintre echipă, pentru că un cadru filmat din același punct de doi oameni diferiți se va simți diferit, este ceva ce pune operatorul atunci când filmează, și asta rămâne. La fel și atunci când este o atmosferă negativă în echipă, asta se simte.

14265050_10154599669743960_2694090481389400704_n

Regizorul este persoana care răspunde de produsul final și care trebuie să facă tot posibilul pentru a obține un rezultat bun.

Uneori regizorul chiar recurge la metode în care face o atmosferă de ceartă în echipă pentru că asta se cere în film, și atmosfera trebuie să se simtă până și în aer pentru a obține o scenă bună. Trebuie să lucrezi cu cei mai scumpi profesioniști și într-un final asta va fi mai ieftin, pentru că oamenii serioși vor face un lucru bun din prima încercare.

Cea mai importantă recompensă: „Să pot schimba spre bine viața oamenilor”

Mă întrebam, ținând cont de munca colosală pe care o depune un regizor în ceea ce face, de efortul enorm pe care l-a depus Cristian pentru a realiza seria de documentare de pe Maidan, care este cea mai recompensă pentru un regizor: premiile, banii sau poate altceva?

Se întâmpla să fiu într-un local din Liov, iar de mine s-a apropiat cineva. Avea lacrimi în ochi și mi-a spus că datorită mie toată soarta lor s-a schimbat. Ei erau deciși să plece din țară, aveau și lucrurile strânse și biletele cumpărate, dar după ce au vizionat filmul meu, au hotărât – nu mai pleacă nicăieri. Asta a fost extraordinar, astfel de momente pentru mine sunt foarte importante, să pot schimba spre bine viața oamenilor.

12106881_10153691025158960_5785965213534873870_n

Dincolo de cortina evenimentelor de pe Maidan și film: Vrea să deschidă o cafenea

Poate e foarte straniu, dar cel mai puțin Cristian iubește să vorbească despre film și momentele de la Maidan, pentru că dincolo de toate astea, este și el un visător și un om care are o viață mai mult sau mai puțin obișnuită ca și toți ceilalți oameni. Despre această viață, de după cortina acelor evenimente și din spatele camerelor am încercat să vorbim și noi.

În timpul liber mai face și sculptură, iar acum are în plan să deschidă o cafenea în Kiev, nu una tipică, ci cu un decor și atmosferă aparte.

Vreau să-mi deschid un local mic drăguț în Kiev, unde se vor aduna oameni buni. Asta la fel este un mic vis de al meu. Mai am și un hobby – sculptura. Momentan nu-mi iese prea bine, dar sunt lucruri pe care le fac și mai rău – desenul” (râde).

1486910_10152453421898960_1734399958287115619_n

„Westworld – îl consider cel mai genial serial”

Cristian vizionează și seriale, deși a trebuit să insistăm un pic la acest subiect, până la urmă el ne-a spus cu ce alege să-și delecteze privirea atunci când are timp liber.

Am câteva seriale preferate. Cel mai îndrăgit este „Westworld”, eu îl consider genial. Al doilea în lista mea este Games of Thrones, aproape nimeni nu înțelege asta, dar eu sunt mare fan al creației lor. Eu iubesc fantasy ca spectator, dar nu aș vrea să fac așa gen de filme.

Totuși, Cristian, are un vis special, acolo unde el se află pe malul mării și… scrie cărți.

Visul meu este să stau într-o casă pe malul mării și să scriu cărți, eu iubesc să scriu cărți, să fac literatură. Acum lucrez la cea despre memorii militare și la „Жара после апокалипсиса”, o carte pe care o scriu deja de câțiva ani.

14721548_10154721433868960_6825789081787944294_n

***

Acest articol a fost inspirat din informația prezentată în „Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” de Denis Roșca. Menționăm că această carte include o colecție de peste 1 800 de biografii ale oamenilor născuți la noi sau cu rădăcini basarabene. Cartea poate fi procurată din librăriile „Cartea”, „Făt Frumos”, „Cartier”, „ABC”, „Pro-Noi”, „Librarius”. De asemenea, o mai găsiți pe www.bestseller.md și la autor, la prețul de 1 000 de lei.

Taguri: #Cartea de Aur
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente