Potrivit raportului financiar pentru primul semestru al anului 2017, suma totală donată Partidului Democrat este de 29 de milioane 441 de mii 430 de lei. Din aceşti bani, peste 23 de milioane (23.368.990 de lei) reprezintă donaţiile din partea membrilor formaţiunii, iar peste şase milioane (6.072.440 de lei) au fost transferate în beneficiul PD de către persoane fizice, se arată în document.

Reprezentanţii Promo-Lex, care prezintă sistematic studii privind finanţarea partidelor politice explică această situaţie: „În conformitate cu regulamentul aprobat de către CEC privind finanţarea partidelor politice, orice donaţie care provine din partea unei persoane care depăşeşte valoarea totală de 75 de mii de lei urmează să fie verificată obligatoriu de către Serviciului Fiscal de Stat de unde au provenit aceşti bani, dacă persoana respectivă are venituri respective, are posibilitatea de a dona şi aceşti bani au fost dobândiţi legal”, Pavel Postică, jurist Promo-Lex

În raportul financiar pentru primul semestru al anului 2017 se mai arată că Partidul Democrat a cheltuit peste 29 de milioane de lei (29.441.997 de lei) pentru presă şi materiale promoţionale. Alte 148 de mii de lei (148.551 de lei) au fost plătite pentru deplasări, iar peste 370 de mii de lei au mers la întreţinerea sediilor partidului. Pentru organizarea de întruniri şi manifestaţii publice, PD a plătit peste 378 de mii de lei (378.747 de lei).