Prima menstruație este modul prin care corpul tău te anunță că se dezvoltă. Cu siguranță ai o grămadă de întrebări care îți alergă prin minte când te gândești la cum o să fie și cum să procedezi să nu ai parte de surprize neplăcute.
De obicei, primele picături de sânge care apar pot fi motive de bucurie pentru că este un moment unic în viața fiecărei fete, dar nu a fost să fie așa și în cazul elevei Maia, în vârstă de 12 ani. Tânăra își aduce aminte cu groază de o zi petrecută la școală fără să i se permită să plece acasă, iar asta deși sângera încontinuu.
Moldova.org a descris istoria fetei și a părinților acesteia, fără să menționeze numele reale pentru a-i proteja de un nou val de critici, iar denumirea instituției de învățământ omisă. Cu siguranță în fiecare instituție de învățământ se poate întâmpla astfel de cazuri.
„Era dimineața, vineri, 17 februarie. Mi se începuse ciclul miercuri, dar așa, doar mi s-au murdărit un pic chiloții. Joi a continuat la fel. Vineri, însă, a fost foarte abundent. M-am pornit la școală pregătită, mi-am luat trei absorbante, pe care le-am folosit în primele trei lecții. În acea zi de vineri, aveam șapte lecții. Am mai împrumutat și de la câteva fete.
Mă durea burta, capul. Totul se învârtea în jurul meu. În școală era gălăgie. Nu mai știam ce să fac. Se observa că mă simt rău, de aia diriginta mi-a zis să merg la medic, să-mi dea vreo pastilă. Mi-au dat o No-Spa, cred. Dar a fost inutilă. Învoire nu au vrut să-mi dea, la punctul medical. A zis că apoi va avea certuri cu profa de dansuri. Probabil prea mulți nu vor să frecventeze orele ei.
Lecția de dans era a cincea și a șasea. M-am gândit că poate ar fi bine să plec acasă, dacă tot nu pot să dansez. Am mers la dirigintă, i-am zis că vreau să vorbesc cu mama. Pe atunci nu aveam voie cu telefoanele la școală. În fiecare dimineața, diriginta ne colecta telefoanele mobile într-o cutie și ni le returna la final de zi. Deci m-am dus să-i cer telefonul, ca să o rog pe mama să vorbească cu diriginta să mă lase acasă. Nu mai știu exact dacă i-am zis ce mi se întâmpla chiar atunci, eu cred că ea știa, pentru că fetele deja vorbeau prin clasă despre mine. Sau poate că i-am zis, altfel nu era să mă lase să o sun pe mama.
După ce au discutat, am mers împreună la profa de dansuri, ca să-mi permită să plec. „Dar de ce nu te duci la farmacie să-ți cumperi pastile? Sau mai bine du-te până acasă, schimbă-ți hainele și întoarce-te înapoi!”, mi-a zis ea. Atunci nu mai știam ce să-i spun. I-am zis doar că nu am bani de farmacie.
Dacă reveneam de acasă, ea era să mă pună să dansez, să fac toate mișcările, etc. Dar eu nu mă puteam mișca, mergeam ca rața. Iar să rămân acasă nu era o opțiune. Nu era de bine să nu revin la școală. Ea pocnește pe cei care nu o ascultă. M-a strâns și pe mine de vreo câteva ori de mâini, dar așa cum îi pocnea pe băieți – nu am pățit-o.
Deci am rămas. Nu-mi doream să fiu pedepsită ca alți colegi de-ai mei care au mai plecat acasă fără voie. Am mai stat trei ore la școală, așa, în sânge.
Sala de dansuri e mare, iar în fața ei este un scaun lung și jos, pe care stau cei care nu pot face sport. Numai eu știu cum m-am așezat, încercând să nu murdăresc scaunul de sânge și nici să nu se vadă cât sunt de pătată eu. (Am aflat mai târziu că a verificat diriginta dacă am lăsat urme de sânge pe scaun și era curat.) Am mai împrumutat absorbante și m-am descurcat până la urmă. Două ore de dans, am stat nemișcată. Era ca un fluviu.
La ora următoare, cea de geografie, trebuia să merg în altă clasă. Atunci am mai schimbat un absorbant. Abia apoi am plecat”, povestește Maia.
Citește istoria integral aici.
