În total, în anul curent au fost depuse 52 de proiecte, iar în procesul de votare au fost admise 49. Cetățenii au putut vota pentru aceste proiecte timp de 15 zile. În această perioadă, online au fost acumulate 33 de mii de voturi pentru proiectele mari și aproape patru mii de voturi pentru proiectele mici. La urna de vot din holul Primăriei au fost depuse 208 buletine de vot.
„Din discuțiile pe care le-am avut, pentru a-i încuraja pe cetățeni și pentru a susține efortul acestora, am luat decizia ca în anul curent, pe lângă milionul de lei pentru Bugetarea Civilă, să fie realizate marea partea a proiectelor înaintate, or aceste proiecte țin de atribuțiile subdiviziunilor municipale”, a spus șeful Direcției relații publice a Primăriei capitalei, Vadim Brînzaniuc.
În decurs de câteva zile, rezultatele votului vor fi făcute publice. Valoarea proiectelor depuse este de peste 4,2 milioane lei, iar cofinanţarea din partea grupurilor de iniţiativă este de 1,4 milioane lei, în condiţiile în care din bugetul municipiului Chişinău pentru implementarea bugetării civile a fost alocat 1 milion de lei.