(doc) Ce avere declară prim-ministrul R. Moldova, Pavel Filip?
Pentru anul 2016, prim-ministul R. Moldova, Pavel Filip declară un salariu de la Guvern de 142.963 lei şi un salariu de 12.987 lei de la MTIC. Totodată, soţia acestuia a obţinut 110.000 lei la SRL „Burex”.
Filip mai declară două case de locuit, dintre care una de 54,3 m.p. obţinută prin moştenire şi o alta de 316,7 m.p. obţinută prin contract de comodat şi evaluată la peste 2.871.000 lei. Prim-ministrul mai este acţionar la S.A. „Bucuria”, deţinând 724 acţiuni, are 4 conturi bancare și două ceasuri a căror valoare nu a fost estimată. Pavel Filip are în proprietate un automobil marca BMW X5, fabricat şi cumpărat în acelaşi an – 2007 şi evaluat la 400.000 lei.