Membrii trupei DJ Project, implicaţi într-un accident grav de mașină

Membrii trupei Dj Project au fost într-un accident grav de mașină, luni seara, pe traseul Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii vâlcene Milcoiu. Aceștia au fost transportați de urgență la spital, scrie Agerpres. În accident au fost implicate un tir și două autoturisme.

După primele cercetări, polițiștii au stabilit că tirul, înmatriculat în Bihor, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum s-a răsturnat într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta.

Astfel, tirul a ajund pe sensul opus de mers, acroșând două autoturisme. Șoferul autotrenului și patru persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite și au fost transportate la spital. Trei dintre victime au suferit politraumatisme.

„Printre răniţi se află şi membri ai trupei DJ Project. Şoferul tirului, un bărbat de 56 de ani, a suferit o plagă tăiată la gât şi escoriaţii la nivelul feţei. În autoturismul care a fost lovit direct de tir se aflau: D.C., în vârstă de 50 de ani, H.J., în vârstă de 45 de ani şi S.M.M., în vârstă de 22 de ani. În cel de-al doilea autoturism lovit de tir se afla B.L., în vârstă de 29 de ani”, a precizat Gabriel Popescu, potrivit Agerpres.

Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, conștiente

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.