Rooney nu va putea să-și conducă mașina în următorii 2 ani; Va plăti și o amendă uriașă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Wayne Rooney a pledat „vinovat” după ce a fost prins băut la volan şi atacantul retras recent din naţionala Angliei şi-a aflat pedeapsa primită din partea judecătorilor din oraşul Stockport.

Jucătorul de 31 de ani va avea permisul suspendat timp de doi ani şi acestuia i s-au impus 100 de ore de muncă în interesul comunităţii.

După decizia tribunalului, clubul a luat hotărârea de a-l amenda pe Rooney cu salariul pe două săptămâni, 320.000 de lire sterline (360.000 de euro).

Pe 1 septembrie, Rooney a fost eliberat pe cauţiune după ce a fost arestat pentru scurt timp în localitatea Wilmslow. Atacantul se afla la volan cu o alcoolemie peste limita legală.

În afara faptului că era băut, atacantul se afla şi în prezenţa unei femei, Laura Simpson, informaţia ajungând evident la soţia fotbalistului, Coleen.

Prima reacţie a soţiei care aşteaptă al patrulea copil al cuplului a fost să îşi ia bagajul şi să îl părăsească pe Wayne. Coleen a revenit ulterior asupra deciziei şi se pare că relaţia dintre cei doi a revenit la normal.

Pe 11 iulie, atacantul a revenit la Everton, clubul la care s-a format, cu care a semnat un contract pe doi ani după 13 sezoane petrecute la Manchester United. El nu mai intra în planurile lui Jose Mourinho, antrenorul „diavolilor roşii”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...