Operatorul conductei, Refining NZ, a informat că lucările de reparaţii vor dura cel puţin o săptămână sau chiar două, ceea ce provoacă perturbări majore pe principalul aeroport din Noua Zeelandă.

Compania Air New Zealand a anunţat că 2.000 de pasageri au fost afectaţi luni de anularea zborurilor, decisă pentru a face economie de carburant.

Scurgerea a făcut ca livrările de carburant către aeroport să fie cu 30% mai reduse decât de obicei. Zborurile pe distanţe lungi sunt constrânse astfel să facă escale suplimentare la Brisbane, în Australia, sau în Insulele Fiji, potrivit companiei neozeelandeze.

Refining NZ a precizat că incidentul a fost produs de un excavator care a avariat conducta cu carburant.

Grupul a adăugat că o echipă de 30 de persoane lucrează 24 de ore din 24 la repararea conductei. Pericolele puse de scurgerea de carburant complică însă intervenţia lor.

"Trebuie să fim absolut siguri că sunt reunite toate condiţiile de securitate înainte de a trece la sudarea unei noi secţiuni a conductei", a precizat Refining NZ.