Dungaciu: „Plahotniuc și Dodon se bat ca Tom și Jerry. În final nimeni nu pățește nimic!”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Așa-zisul război dintre oligarhul Vladimir Plahotniuc și președintele Igor Dodon este ca o luptă între „Tom și Jerry”, când cei doi se „bat, dar în final nimeni nu pățește nimic”, este de părere analistul politic român Dan Dungaciu.

„Disputa dintre Președinție și Guvern, anul acesta, a fost singurul subiect de discuție. Sigur că asta convine tuturor. Războiul acesta, după părerea mea perfect regizat, convine tuturor pentru că s-a acaparat agenda publică. Se discută numai despre asta, nimeni nu mai are loc să intre în dezbaterea publică, pentru că sunt cele două părți care dialoghează, iar asta le convine foarte tare”, a declarat Dungaciu în cadrul unei emisiuni de la TVR.

Dan Dungaciu a mai afirmat că nu toate statele din fosta Uniune Sovietică au trecut prin faza oligarhică și a dat statele baltice drept exemplu. Asta demonstrează că nu este o legitate istorică să fi trecut prin această fază. Au trecut doar statele care nu au știut de la început în ce direcție vor să se îndrepte. Adică Moldova, Ucraina etc.

„Războiul” Plahotniuc – Dodon nu produce nicio victimă, de fapt. Singura victimă a acestui așa zis război este Dorin Chirtoacă și Partidul Liberal. „Nu știu dacă e chiar un mister în Republica Moldova cu privire la cine ce dorește. Ați văzut cumva un primar corupt de la Partidul Socialiștilor în Republica Moldova? Un consilier municipal corupt de la Partidul Socialiștilor? În momentul în care nu vezi niciun socialist corupt în Republica Moldova, atunci te gândești că liniile roșii ale înțelegerii Plahotniuc-Dodon, acelea mari, încă funcționează.

Ce-i surprinzător în Republica Moldova este că primarul Dorin Chirtoacă ar fi fost corupt fără să avem o decizie finală, dar se pare că datele din dosar nu sunt suficient de puternice din moment ce se recurge totuși la referendum. Nu vedem alți consilieri corupți decât cei care erau asociați cu primarul Dorin Chirtoacă și în republică, repet, nu vedem primari socialiști corupți. Iar Ilan Shor este în continuare primar, fără să fie deranjat nici măcar cu o floare! În plus vedem foarte mulți primari care au trecut la Partidul Democrat din motive lesne de înțeles. Corupția la Chișinău, nu doar finanțările, au o distribuție strict politică și mulți primari înțeleg asta”, a mai spus Dan Dungaciu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...