Furtună puternică în vestul şi nordul României: 8 morţi şi 67 răniţi. Vijelia a făcut prăpăd// VIDEO

Opt persoane au murit şi alte 67 sunt rănite în urma furtunii care s-a înregistrat în vestul şi nordul României. Cinci decese s-au înregistrat în Timiş, două în Bistriţa-Năsăud şi unul în Arad. De asemenea, 67 persoane au fost rănite din cauza copacilor, panourilor publicitare sau a crengilor smulse de vânt.

Acoperişurile mai multor imobile au fost avariate şi mai mulţi copaci au fost rupţi de rafalele puternice de vânt. Acestea au atins aproape 100 de km pe oră și au smuls copaci din rădăcini și au rupt fire de înaltă tensiune, astfel încât duminică seara se înregistra pene de curent.

Conform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii din Maramureş au intervenit în staţiunea Suior, pentru evacuarea unor persoane blocate în telescaun. În urma intervenţiei, pompierii au coborât trei persoane conştiente, un bebeluş de 3 luni cu hipotermie şi un copil de 4 ani.

Premierul Mihai Tudose a declarat că s-a constituit celulă de criză la nivelul Ministerului de Interne, toată lumea fiind ”în alertă”, atâţ pentru a acorda ajutor persoanelor rănite, cât şi pentru a înlătura efectele furtunilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.