Actualitate

Premierul Islandei a demisionat, după ce i-au fost aduse acuzaţii terifiante!

Johannesson s-a întâlnit, sâmbătă, cu Benediktsson şi cu alţi lideri de partid, relatează AP.

Un partid mic, Viitor Luminos, a părăsit coaliţia, vineri, în urmă dezvăluirii faptului că tatăl lui Benediktsson a scris o scrisoare în care îndemna la iertarea lui Hjalti Sigurjon Hauksson, condamnat în 2004 pentru că şi-a violat fiica vitregă timp de 12 ani, aproape zilnic.

Potrivit sistemului judiciar islandez, o persoană care a ispăşit o pedeapsa în urmă condamnării din cauza unei infracţiuni grave poate să ceară autorităţilor să-i "restabilească onoarea" şi să îşi caute un loc de muncă, ceea ce presupune radierea cazierului.

Pentru că să o obţină, condamnatul are nevoie de o scrisoare din partea unui prieten apropiat sau a unui asociat.

Benediktsson a preluat postul de premier în ianuarie, susţinut de o coaliţie între Partidul sau al Independenţei, Partidul Reformei şi politicieni de centru.

Coaliţia a obţinut cea mai slabă majoritate – 32 dintre cele 63 de mandate – în urmă alegerilor parlamentare de la 29 octombrie, convocate după ce fostul premier a demisionat în urmă unor mitinguri de protest declanşate de dezvăluirea unor afaceri offshore în dosarul Panama Papers.

Formaţiunea Viitor Luminos a anunţat că părăseşte coaliţia în urmă unor dezvăluiri de presă, potrivit cărora unii membri ai Guvernului au ascuns publicului scrisoarea prin care se cerea reabilitarea pedofilului, scrie ziare.com.

Benediktsson a declarat, vineri, că unele legi islandeze sunt „complet rupte de valorile moderne". El a spus că a fost „şocat" atunci când a aflat despre scrisoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *