MAEIE: Cererea R. Moldova de retragere a trupelor rusești va fi discutată la Adunarea Generală a ONU în luna octombrie
Cererea Republicii Moldova privind includerea pe agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale ONU a unui subiect suplimentar intitulat „Retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova” va fi discutată la una dintre ședințele Adunării Generale din luna octombrie curent, anunță Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE).
„Conform programului de lucru al Comitetului General, responsabil de aspectele procedurale ale întocmirii și completării agendei sesiunii a 72-a Adunării Generale, punctul propus de Republica Moldova va fi examinat la una dintre ședințele care vor avea loc în luna octombrie 2017”, se arată într-un comunicat de presă al MAEIE.
Instituția neagă informațiile vehiculate în presă privind „amânarea” acestui subiect pentru luna octombrie, precizând că Adunarea Generală ONU nu a ajuns încă să examineze această chestiune.
Secretarul de presă al președintelui celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Brendan Varma, a declarat însă că „în baza înțelegrii cu delegații interesate, Comitetul General a decis să amâne luarea în considerare a acestui articol până la următoarea convocare oficială, care va avea loc în luna octombrie. Oficialul ONU a precizat că se referă la delegațiile Republicii Moldova și a Federației Ruse.
Menționăm că, după ce Parlamentul R. Moldova a adoptat, pe 21 iulie 2017, Declarația privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării, care solicită, între altele, Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova să promoveze adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind retragerea trupelor militare ruse aflate ilegal pe teritoriul ţării, Guvernul a inițiat procedura de înscriere în agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale a ONU a unui punct intitulat „Retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”.
Inițiativa a fost criticată dur de oficialii de la Moscova, iar liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Transnistria ar putea cere la ONU „recunoaștere internațională”.
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
S-a născut o nouă forţă în fotbalul mondial! Saul şi Bale au semnat deja! Urmează alte lovituri senzaţionale