Un sirian, dat în căutare de autoritățile R.Moldova, se ascundea în regiunea transnistreană

Un cetățean al Republicii Arabe Siriene, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut pe 14 septembrie, de către ofițerii din cadrul Biroului Migrație și Azil (BMA) al MAI. Acesta era anunțat în urmărire internațională de către autoritățile Republicii Moldova și se ascundea în regiunea transnistreană.

Cetățeanul sirian a intrat fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova, făcând uz de pașaport cu date false. Anterior, pentru legăturile sale cu organizațiile extremiste, acesta a fost declarat de către BMA al MAI, persoană indezirabilă pe teritoriul țării pe un termen de 15 ani.

În luna aprilie a acestui an, bărbatul a fost condamnat în baza deciziei definitive a Curții de Apel Chișinău la 8 ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și șantaj.

La moment acesta  a fost transmis în penitenciar, iar după ispășirea pedepsei urmează să fie îndepărtat de pe teritoriul țării.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.