Slusari: Plahotniuc nu-l poate sacrifica pe Dodon, care-i garantează existența în libertate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Dacă nu ar exista un interes vital din partea „siamezului Plahotniuc, Dodon demult ar trebui să fie suspendat din funcție din motive penale și nu geopolitice”. Însă, „Plahotniuc știe că după Dodon, demis pentru abuzuri și corupție, îi vine rîndul lui”. De această părere este vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandr Slusari.

„Ați auzit bâlbâială lui Dodon despre sursele de finanțare pentru reconstrucția reședinței de la Condrița și reparația clădirii vechi a Președinției? Dacă s-ar fi dorit într-adevăr eliminarea acestui personaj de la putere, nu era nevoie de jucat cu el în mutarea puținilor soldați ai Armatei Naționale sau de făcut show cu desemnarea borsetcei lui Leancă în funcția de ministru al Apărării”, apreciază Slusari.

Acesta exemplifică mai multe încălcări ale şefului statului, pe subiectul banilor pe care acesta îi folosește pentru reconstrucția unor edificii.

„Surse obscure pentru construcții la Condrița. Fără că să fie contabilizate în cadrul bugetului de stat. Un edificiu public reconstruit fără respectarea legislației achizițiilor publice. Fără tender. Președinția, care se repară chipurile pe banii Turciei fără vreun Acord Internațional, aprobat și ratificat în modul prevăzut de legislație. Și acești bani nu au trecut prin visteria statului. Avem aici un buchet frumos de încadrări a faptelor lui Dodon în dispozițiile Codul penal ca abuz în serviciu, samovolnicie, dar și flagrante suspiciuni de corupere pasivă. Dacă nu ar exista un interes vital din partea seamezului Plahotniuc, Dodon demult ar trebui să fie suspendat din funcție din motive penale și nu geopolitice”, se mai arată în mesajul lui Alexandru Slusari.

Potrivit vicepreședintelui PPDA, la un eventual referendum marea majoritate a cetățenilor ar fi votat împotriva unui președinte, care a comis crime economice.

„Dar Plahotniuc nu poate sacrifica „прокладка”, care-i garantează existența în libertate. El știe că după Dodon, demis pentru abuzuri și corupție, îi vine rândul lui”, apreciază Alexandru Slusari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...