08:40:31 25.04.2024
Stiri

Oficial din UE: Uniunea Europeană NU va mai tolera corupția și crimele financiare din R. Moldova

Politică 15.09.2017 12:00 Vizualizări2942 Autor: Ziarul National
Oficial din UE: Uniunea Europeană NU va mai tolera corupția și crimele financiare din R. Moldova


Guvernările declarate proeuropene ale Republicii Moldova au umbrit procesul de integrare europeană, prin faptul că au permis delapidarea unui miliard de dolari și alte acte de corupție, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, aflat în vizită la Chișinău.

Într-o conferință de presă comună cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, susținută ieri, diplomatul și-a exprimat și nemulțumirea în legătură cu faptul că autoritățile moldovene nu au ținut cont de opinia Comisiei de la Veneția atunci când au schimbat sistemul electoral, transmite „Radio Chișinău”.

Oficialul nu ezitat să critice autoritățile moldovenești, pe care le-a îndemnat să depună mai multe eforturi pentru lupta reală împotriva corupției, pentru asigurarea independenței reale în sistemul de justiție, dar și a mass-media.

„Ne amintim că, acum câțiva ani, forțele politice care se declarau proeuropene au tolerat sau au facilitat furtul unui miliard din buget, dar și alte acte de corupție, ceea ce a pus o umbră asupra integrării europene. Uniunea Europeană și Lituania, de asemenea, nu va mai tolera asemenea cazuri de corupție și crime financiare”, a transmis diplomatul.

Întrebat despre inițiativa Partidului Democrat, aflat la guvernare, de a introduce în textul Constituției integrarea europeană, în calitate de orientare strategică a Republicii Moldova, ministrul lituanian a subliniat că Uniunea Europeană va judeca doar după fapte, nu după declarații.

„Noi vom susține totul ce este proeuropean, totul ce apropie Republica Moldova de Europa, dar ne vom face concluziile în funcție de cum vor evolua lucrurile, de activitățile reale, de reformele adevărate. Asta e mai important”.

Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, și-a mai exprimat nemulțumirea și față de schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova, fără ca guvernarea să țină cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Oficialul a subliniat că va fi monitorizat modul de implementare a noii legislații electorale moldovenești.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md