Acum doi ani şi ceva în urmă, eram exact pe aceste trepte. Eram tineri, supăraţi că ni se fură viitorul, şi refuzam să acceptăm că visul european se transformase într-un coşmar ameţitor.

După izbucinrea scandalului furtului miliardului în ianuarie 2015, în societate se lăsase o linişte asurzitoare. Vă aduceţi aminte cursul valutar nebun din februarie 2015 şi cozile interminabile de la Banca de Economii… Cu toate acestea, nimeni nu ieşea în stradă. Nu înţelegeam de ce toţi tac. Aşa că am ieşit eu, Inga Grigoriu şi Dinu Plîngău, împreună cu alţi tineri cu iniţiativă şi demnitate de cetăţeni, în iarna anului 2015.

Eram o mână de tineri.. Şi domnul Nicolae Josan pe care l-am contactat ca să ne înveţe cu ce se mănâncă un protest… Cu răbdare, am aflat apoi.

Mulţi ne spuneau „duceţi-vă acasă, măi copii” sau „liniştiţi-vă” sau „oricum nu se schimbă nimic”… Spre marea dezamăgire a politicienilor de la Chişinău, mai mulţi la număr erau cei care ne spuneau „bravo, copii!” sau „curaj” sau „mă mândresc cu voi”… Şi uite aşa a început tot.

Şi acum îmi aduc minte cum ne gândeam cu Inga să anulăm acel eveniment de protest care explodase pur şi simplu de popularitate pe Facebook. Atunci am înţeles că, în liniştea asurzitoare mocnea, de fapt, furia poporului, care, culmea, s-a dezlănţuit în cel mai paşnic şi democratic mod posibil.

Noroc că moldovenii ştiu mult mai bine ce înseamnă democraţia, spre deosebire de politicienii care au terfelit acest termen în ultimul hal. Vorbesc de Plahotniuc, bineînţeles, şi toţi cei care îi pleacă capul, spre marea ruşine pe care o vor simţi copii lor.

Ei vroiau sânge. Noi vroiam pace. Ei vor să ne dezbine. Noi, în schimb, ne-am unit.

Am dat mână cu mână şi am devenit, împreună, o forţă de neoprit.

Buturuga mică a răsturnat carul mare. Mai exact, împreună, am dat jos două guverne, am oprit o garanţie de stat, parte a schemei furtului miliardului, oferită de guvernul Gaburici, am colaborat strâns cu presa independentă şi am anunţat oamenii despre schemele guvernării, am combătut propaganda mergând direct în casele oamenilor, am prevenit şi dejucat scenarii sângeroase, şi ne-am ridicat din genunchi în faţa partenerilor externi, dar şi în faţa strămoşilor noştri şi a istoriei ţării noastre. Ne-am propus imposibilul şi am învins.

Vreau să le mulţumesc tuturor care ne-au încurajat să nu renunţăm în pofida tuturor greutăţilor şi ne-au susţinut din toată inimă. Nu vorbesc de presonalităţi publice, că, ştiţi bine, tare puţini au mai fost. Vorbesc de oamenii simpli ai acestei ţări. Vreau aici să le mulţumesc şi celor care ne-au fost alături de la bun început, iar tinerilor care nu au renunţat nici astăzi -plecăciuni vouă.

Umăr la umăr am ţinut piept tuturor greutăţilor. Am dat mână cu mână, şi, împreună, am devenit cea mai mare durere de cap a întregii clase politice corupte de la Chişinău. Şi aşa vom face în continuare, până vom obţine marea schimbare.

Liviu Vovc