Până la 8.000 de orașe și sate din UE vor avea internet wi-fi gratuit

Uniunea Europeană va debloca 120 de milioane de euro, începând din 2018, pentru a permite instalarea a mii de spoturi de wi-fi gratuite în toată Europa, în locuri publice, precum parcuri, spitale sau biblioteci.

Aceasta în baza unui text aprobat pe 12 septembrie de Parlamentul European, scrie administratie.ro.

Programul, al cărui principiu a fost anunțat în urmă cu un an de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, în discursul său despre “starea Uniunii”, vizează să distribuie în până la 8.000 de orașe și sate, din toate statele membre, “bonuri de cumpărături” în valoare de 20.000 de euro, permițând realizarea de lucrări de instalare de conexiuni wi-fi.

Se urmărește simplificarea la maximum a procedurilor pentru a face acest serviciu accesibil inclusiv pentru primarii de sate, care nu sunt la curent cu formalitățile europene, uneori complexe.

Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanții colectivităților locale vor putea să se conecteze la un portal dedicat, unde vor găsi și o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare. Companiile, în baza bonului, se vor adresa apoi autoritățile europene, pentru a fi plătite.

Colectivitățile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanțeze, cel puțin trei ani, mentenanța punctelor de conexiune și costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet.

Bonurile vor fi distribuite pe principiul “primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.