Miniștrii de Externe din România, Ungaria, Bulgaria și Grecia cer Ucrainei să asigure drepturile minorităților de a studia în limba maternă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, și omologii săi din Bulgaria, Ekaterina Zakharieva, Grecia, Nikos Kotzias, și din Ungaria, Peter Szijjarto, au transmis șefului diplomației de la Kiev, Pavlo Klimkin, secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, și Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Lamberto Zannier, o scrisoare comună prin care au exprimat „îngrijorarea” și „profundul regret” față de adoptarea pe 5 septembrie de Rada Supremă a proiectului de lege a Învățământului din Ucraina.

„Acest demers comun are în vedere interesul susținut al părților semnatare în asigurarea protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și adresează un apel autorităților ucrainene pentru identificarea de măsuri concrete/soluții în acest sens, în spiritul cooperării și cu respectarea strictă de către Ucraina a normelor și standardelor internaționale relevante în domeniu. În cadrul scrisorii se susține necesitatea de a folosi toate instrumentele aflate la dispoziția Consiliului Europei și la nivelul OSCE pentru a asigura că noile dispoziții restrictive introduse de Legea Învățământului din Ucraina nu vor afecta protecția adecvată a drepturilor fundamentale ale persoanelor aparținând minorităților naționale”, se arată într-un comunicat al MAE de la București.

Potrivit sursei citate, protecția drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina a fost semnalată permanent de partea română în dialogul cu partea ucraineană.

„Facilitarea soluționării problemelor cu care se confruntă persoanele aparținând minorităților naționale reprezintă un angajament al statului român. Din acest punct de vedere, considerăm esențială respectarea dreptului la Educație în limba română pentru toate formele de învățământ și continuarea dialogului pe această temă, inclusiv în cadrul Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția persoanelor aparținând minorităților naționale. România reiterează disponibilitatea de a sprijini Ucraina în procesul extins de reforme în domeniile legislativ, instituțional, economic și de a contribui la eforturile internaționale de sprijin, în coordonare cu partenerii noștri, pentru a veni în mod eficient în întâmpinarea nevoilor părții ucrainene”, se menționează în comunicat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...