Mită de 250 de euro pentru un loc la cămin. Ce soluții propun absolvenții universităților din Moldova

Viata-in-camin-21b2e74
Foto: privesc.eu

Mergând la universitate, studenţii din Moldova trebuie să-şi bată capul în fiecare an unde vor locui în timpul studiilor. Ei sunt nevoiţi să dea mită intendentelor de cămin pentru a putea obţine o cameră, cu condiții minime de trai.

Despre acest subiect s-a discutat  într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia foştii absolvenţi ai instituţilor de învăţământ superior au adus în discuţie schemele de corupţie la acordarea locurilor în căminele studenţeşti.

,,Anual se creează o insuficienţă artificială de lipsă de locuri libere. În cadrul universităţilor, cu excepţia UTM-ului, nu există un regulament clar unde să fie indicat cum se aleg studenţii care pot obţine un loc în cămin. În funcţie de condiţiile din cămin, studentul trebuie să achite o taxă de la 150 până la 250 de euro. Eu cer ca CNA şi Ministerul Educaţiei să se sesizeze şi să rezolve această problemă”, spune Dan Perciun, preşedintele PAS Youth.

Alexandru Voloşin, absolvent la specialitatea farmacie, spune că ,,În primul an de facultate nu am dreptul să obţin un loc în cămin, mi s-a spus că doar din anul doi voi avea această posibilitate pentru existau doar 10 locuri vacante şi ele vor fi repartizate între copiii care fac parte din categoriile speciale precum, copii orfani, cu dizabilităţi etc. Întrebarea este ce au absolvit doar 10 studenţi? În anul cinci am fost cazat într-o cameră de trei persoane, unde până în luna octombrie am locuit singur, până la sfârşitul anului aşa şi nu a mai venit a treia persoană. Oare au fost aşa de puţine solicitări?

Victor Spânu, vicepreşedinte al PAS Youth, propune ca CNA împreună cu Ministerul Educaţiei să se sesizeze şi să introducă următoarele soluţii:

# Să se elaboreze un document unde să fie incluse exact puncte de evaluare pentru acordarea unui loc în cămin;

# Universitatea să publice integral lista persoanelor care au solicitat cămin;

# Numărul total de locuri libere să fie scris din timp ca studentul să ştie dacă să îşi caute gazdă.

Participanţii la conferinţă speră că prin implimetarea acestor soluţii corupţia pentru obţinerea unui loc în cămin va fi abolită.

 

Autor: Elena Plămădeală

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente