Avocații ex-premierului Vlad Filat au cerut repetat CSJ achitarea și eliberarea acestuia din închisoare

Avocații lui Vlad Filat, condamnat la 9 de închisoare, au cerut repetat la CSJ achitarea și eliberarea acestuia. Aceştia au depus o cerere de recurs în anulare în dosarul fostului premier Vlad Filat.

Avocatul Igor Popa a solicitat CSJ casarea hotărârilor instanțelor naționale, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Vlad Filat să fie achitat și eliberat din detenție. Recursul în anulare a fost depus, deoarece dreptul intern oferă posibilitatea instanței supreme de “a remedia abuzurile și încălcările admise la judecarea lui Vlad Filat”.

Avocatul a invocat lipsa publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului la un remediu efectiv, încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea hotărârilor judecătorești, etc.

Considerăm că repunerea în drepturi a lui Vlad Filat până la pronunțarea deciziei instanței europene va scuti Republica Moldova de o nouă condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO)“, au menţionat avocaţii fostului premier.

Reiterăm că în luna august, Vlad Filat a depus o cerere la CtEDO. Fostul prim-ministru a invocat că, pe parcursul procesului de judecată, i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale: art. 3 din Protocolul nr.1 raportat la art.13 din Convenție, art. 6, art. 8, art.18 al Convenției, etc

Precizăm că și în anul 2015, Vlad Filat a depus o plângere la CtEDO „Filat c/Moldovei”, care vizează încălcarea condițiilor de detenție din Penitenciarul 13, reținerea și arestarea ilegală.

Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenție pentru abuz în serviciu și corupere pasivă. Acesta a fost condamnat în urma unui autodenunț al primarului de Orhei, Ilan Șor în care acesta a declarat că i-a oferit lui Vlad Filat bani și cadouri în valoare de 250 de milioane de dolari.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.