icon

Proiectele privind protecţia copilului, susţinute de Guvernul SUA

13-09-2017 15:34
2,257

Executivul a aprobat în cadrul şedinţei de astăzi o hotărâre cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării primului Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016.

 

Amendamentul prevede majorarea finanțării cu 1,75 milioane de dolari SUA și va intra în vigoare la data semnării de către părţi. Urmare a acestei majorări, suma oferită Moldovei prin acest Acord de asistenţă va depăşi 18 milioane de dolari SUA.

 

Fondurile suplimentare vor fi direcţionate spre activităţile noului proiect privind protecţia copilului, proiect care urmărește sporirea siguranţei, bunăstării şi îmbunătăţirea condiţiilor de dezvoltare ale copiilor vulnerabili, în special ale celor care trăiesc fără grija familială în instituţiile de stat.

 

Obiectivele principale ale proiectului sunt: susţinerea Guvernului Republicii Moldova în finalizarea Reformei de dezinstituţionalizare, prevenirea separării familiilor, instituţionalizarea copiilor în situaţii de risc cu acordarea susţinerii necesare şi plasarea copiilor dezinstituţionalizaţi în familii sau în îngrijire alternativă.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30