Reacția Coreei de Nord la noile sancţiuni ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Coreea de Nord a calificat marţi drept “scelerate” noile sancţiuni ONU adoptate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU, la iniţiativa SUA, şi a ameninţat din nou Washingtonul, relatează Le Figaro.

“Măsurile viitoare ale RPDC (Republica Populară Democrată Coreea – n.r.) vor provoca Statelor Unite cea mai mare durere pe care au simţit-o vreodată în istoria lor”, a declarat ambasadorul nord-coreean Tae Song Han, la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni, în unanimitate şi la iniţiativa Statelor Unite, o nouă serie de sancţiuni impuse Coreei de Nord, care interzic exporturile de textile şi reduc aprovizionările acestei ţări izolate cu petrol şi gaz.

Această a opta serie de măsuri – susţinută de China şi Rusia, cele mai apropiate susţinătoare ale Coreei de Nord – vizează să pedepsească regimul din cauza testului nuclear pe care l-a efectuat la 3 septembrie.

Prin sancţiunile sale, de fiecare dată mai dure, ONU vrea să determine Phenianul să-şi negocieze programele de înarmare nucleară şi convenţională, considerate o ameninţare la adresa stabilităţii lumii.

În opinia Statelor Unite, Regatului Unit, Franţei, sau Italiei, rezoluţia adoptată luni este ”foarte solidă”, ”echilibrată” şi permite ONU să-şi afirme ”unitatea” şi ”hotărârea”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...