Vinovat de producerea accidentului ar fi bărbatul de 46 de ani care se deplasa din sectorul Centru al capitalei spre Ciocana. Acesta era beat criță.
„Veneam de acolo, am vrut să-l depășesc, n-am reușit să rotesc volanul și gata. Bere, apă dulce”, a declarat pentru TV8 unul din șoferi.
„N-am consumat nimic. Cum nu, dacă abia vă țineți pe picioare? Am slăbiciune”, a declarat al doilea șofer.
Celalalt sofer, de 23 de ani, se afla la volanul unui Ford. Acesta spune că a încercat să evite impactul, dar nu a reușit. „Eu veneam de la lucru, veneam în vale. Am văzut că el vine repede spre mine și au am vrut să mă feresc, dar n-am reușit”.
„Am fost informați despre accidentul rutier cu implicarea a două mijloace de transport de model Kia și Ford. Fordul se deplasa pe strada Vadul lui Voda spre uzinelor, automobilul Kia se deplasa spre uzinelor spre Vadul lui Vodă”, susține Radu Moșneaga, Serviciul de documentare a accidentelor rutiere.
Poliția a deschis o anchetă. Nivelul de alcoolemie în aerul expirat al șoferului beat era de 1,5 promile.