Prima Frăție a vinurilor și bucatelor moldovenești peste hotare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La inițiativa moldovenilor din Portugalia a avut loc evenimentul de constituire a „Frăției de enologie și gastronomie moldovenească”. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Palatului Marques de Pombal din orasul Oeiras, Porugalia și a fost organizat cu scopul promovării, la cel mai înalt nivel, a vinurilor și gastronomiei Republicii Moldova în Portugalia.

Ideea de a constitui această „Frăție” le aparține soților Simion și Viorica Croitoru, reprezentanți ai diasporei, promotori ai vinurilor moldovenești în Portugalia. La baza constituirii frăției moldovenești a stat „Confraria de Carcavelos”, importantă asociație de promovarea și realizare a politicii economice de promovarea a vinurilor în Portugalia.

Semnarea documentului de înfrățire între cele două popoare care, de altfel, au multe lucruri în comun, a avut loc în prezența primarului orașului Oeiras, Paulo Vistas. Cei 10 membrii ai frăției au fost întronați, conform ritualului tradițional al frățiilor. Ceremonia a înaintat cu un program artistic, susținut de către conaționalii noștri, stabiliți în Portugalia.

Astfel de „Frății” în Europa există de sute de ani, însă acesta este prima frăție încheiată între cetățenii Republicii Moldova și cei din Portugalia, atât în afara țării, cât și în Moldova. După actul oficial, toți invitații au fost poftiți să guste din vinurile moldovenești, precum și bucatele tradiționale, pregătite de către moldovencele din Portugalia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...