Chișinăul riscă să piardă aproape 50 de milioane de euro de la BERD și BEI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Municipalitatea ar putea rata câte 24 de milioane de euro acordate de BERD şi BEI, pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Chişinău, dar și a stației de epurare a apei, iar vinovați de tergiversarea acordării împrumutului sunt consilierii municipali, care amână aprobarea unei decizii de acordare a împuternicirilor pentru primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu.

Consilierii municipali tergiversează aprobarea unei decizii de acordare a împuternicirilor pentru primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu, care ar trebui să semneze Acordul de grant în valoare de 11 milioane de euro de la cele două instituții financiare, astfel încât şi cele 48 de milioane de euro să fie deblocate.

Șefa „Apă-Canal Chișinău”, Veronica Herța, condamnă activitatea din CMC declarând că întreprinderea ar putea pierde cele 48 de milioane de euro, dacă nu va fi semnat grandtl de 11 milioane de euro, destinat pentru modernizarea stației de epurare.

„Nu este semnat Acordul de grant, nu se fac debursările pentru celelalte pachete din proiect”, a spus Herța.

Săptămâna trecută, consilierii trebuiau să dezbată decizia de ai acorda lui Grozavu împuterniciri, însă socialiștii au părăsit ședința care, din lipsă de cvorum, a fost suspendată și urmează a fi reluată în această săptămână.

Menționăm că proiectul respectiv, semnat încă în 2013, prevede reabilitarea a 190 de kilometri de rețele de apă, renovarea rețelelor de canalizare, a stației de epurare și procurare de tehnică nouă.

Până acum, BERD și BEI au alocat municipalității doar 1,8 milioane de euro din cele 48 de milioane, pentru procurarea tehnicii. Chișinăul a cheltuit pentru noile mașini circa patru milioane de euro, ceilalți bani urmând să vină după semnarea Acordului de grant cu BERD și BEI.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...