Fricile nemţilor: Creşterea vârstei de pensionare, criza forţei de muncă, revenirea crizei euro şi dobânzile mici

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Economia germană galopează înainte, dar orizonturile îi sunt întunecate de o penurie devenită deja cronică de forţă de lucru calificată. Această lipsă frânează inovaţia. O spune un studiu efectuat de Camera germană pentru comerţ şi industrie pe baza răspunsurilor primite de la 1.700 de companii. Trei sferturi din acestea au spus că, încurajate de revenirea economiei, ar vrea să inoveze mai mult, dar au probleme pentru că nu găsesc oameni cu pregătirea necesară, scrie Handelsblatt.

Una din două companii consideră că această problemă este un pericol pentru viitor. Germania, cea mai mare economie din lume, nu a reuşit să-şi atingă ţinta de a investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare. Ţinta guvernului pentru 2025 este de 3,5% din PIB, nivel ce pare imposibil de atins în ritmul actual.

Israelul şi Coreea de Sud au ajuns deja la 4% din PIB. Experţii spun că lipsa forţei de muncă cu pregătire care să corespundă realităţii economice pune în pericol inovaţia la nivel general în Germania, scrie Ziarul Financiar.

Nemţii sunt o naţiune care îmbătrâneşte, în pofida fluxului masiv de refugiaţi care intră în ţară. Cancelarul Angela Merkel, cunoscută pentru prudenţa sa, a adus agitaţie în campania electorală promiţând alegătorilor că nu va trebui să continue să muncească până la vârsta de 70 de ani. Promisiunea este mană cerească pentru opoziţie, căreia îi miroase a ştiri false.

Membri de marcă din partidul lui Merkel, printre care veteranul ministru de finanţe Wolfgang Schäuble, au spus că vor să integreze creşterea speranţei de viaţă în calculul pensiilor, ceea ce înseamnă că vârsta de pensionare va creşte de la actualul nivel de 67 de ani pentru oamenii născuţi după 1964. Deşi Berlinul predică austeritatea în Europa, sub mandatul lui Merkel cheltuielile statului au crescut la niveluri record.

Cheltuielile cu pensiile vor depăşi 1.000 de miliarde de euro în 2021, potrivit estimărilor guvernului. Pensiile reprezintă de departe cea mai mare parte din bugetul social, urcând de la 217 miliarde euro în 2000 la 294 miliarde de euro în 2016. Specialiştii din coaliţia de guvernare cred că Germania îşi poate permite aceste costuri mulţumită avansului economic puternic şi creşterii veniturilor din taxe.

De aceea guvernul a luat în ultimii ani măsuri costisitoare precum reducerea vârstei de pensionare de la 65 de ani la 63 de ani pentru oamenii care au plătit sistemului de pensii timp de 45 de ani şi majorarea plăţilor pentru mame. Cheltuielile cu protecţia socială au urcat de la 29% din PIB în 2013 la 29,3% din PIB în 2016. Aceasta arată că cheltuielile cu protecţia socială nu cresc sincron cu creşterea economică, aşa cum susţin guvernanţii, ci o întrec.

Citiţi mai mult aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...