Nadal nu renunță: Vrea să-l depășească pe Federer

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rafael Nadal, care a câştigat, duminică, US Open, al 16-lea Grand Slam din carieră, spune că nu se gândeşte prea mult la posibilitatea de a doborî recordul de titluri de Mare Şlem, 19, deţinut de rivalul său, elveţianul Roger Federer, dar a precizat că are în continuare pasiune şi dragoste pentru tenis, astfel că orice este posibil.

„Chiar nu mă gândesc prea mult la lucrurile astea. Eu îmi văd de drumul meu, el de al lui. Sunt foarte fericit de toate lucrurile acestea care mi se întâmplă, să câştig din nou acest titlu. Încă am pasiunea şi dragostea pentru acest sport. Vreau să concurez în continuare şi simt încă emoţii de fiecare dată când intru pe teren. Cât timp aceste lucruri mi se întâmplă, voi fi aici. Felicitări lui Roger pentru sezonul lui extraordinar, dar şi mie, pentru că şi eu am un sezon bun. Să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Nadal, potrivit News.ro.

Rafael Nadal, locul 1 ATP, a câştigat, duminică, US Open, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-3, 6-3, 6-4, pe sud-africanul Kevin Anderson, locul 32 ATP şi cap de serie numărul 28.

Spaniolul de 31 de ani a avut nevoie de două ore şi 27 de minute pentru a obţine al 16-lea trofeu de Grand Slam din carieră şi al treilea la Flushing Meadows. În acest an, el a mai câştigat turneul de la Roland Garros, în timp ce Federer, 36 de ani, s-a impus la Australian Open şi la Wimbledon, ajungând la 19 trofee Grand Slam în carieră.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...