17:29:45 19.04.2024
Stiri

Unor posturi TV li s-a INTERZIS accesul la Congresul PAS: „Modul în care s-a reacţionat demonstrează că de fapt presa a fost deja în partid ierarhizată”

Politică 10.09.2017 20:04 Vizualizări4079 Autor: Ziarul National
Unor posturi TV li s-a INTERZIS accesul la Congresul PAS: „Modul în care s-a reacţionat demonstrează că de fapt presa a fost deja în partid ierarhizată”


„Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a restricționat accesul presei incomode la cel de-al doilea Congres al formațiunii, chiar dacă pretinde că luptă pentru implementarea valorilor democratice în Moldova”, scrie publika.md.

Potrivit sursei citate, liderul PAS, Maia Sandu s-ar fi încurcat în declaraţii, motivând ba că postul de televiziune Prime TV ar fi trimis prea târziu solicitarea de acreditare la eveniment, ba că nu ar fi o instituţie de presă. „Iar, secretarul general al formaţiunii, Igor Grosu, a făcut-o pe uşierul la congres şi a interzis personal echipei de filmare să participe la evenimentul la care anterior au fost invitaţi”, notează publika.md.

„Nu vă supăraţi, am epuizat subiectul, pe lângă faptul că sunteţi manipulatori, sunteţi încă şi tupeişti, nu vă supăraţi, dar nu o să puteţi intra. Nu v-am trimis invitaţii, voi sunteţi atât de toxici, că puteţi să trucaţi orişice”, a spus Grosu.

Cei de la publika.md mai arată că reporterii postului Prime TV ar fi încercat să afle chiar de la Maia Sandu dacă ea ar fi dat aceste indicaţii să le fie restricționat accesul, însă aceasta a spus că jurnaliştii nu au cerut acreditare.

„Toată presa a fost informată să trimită înainte de eveniment solicitare, iar cei care au trimis solicitări, acestea au fost examinate şi au fost aprobate. Îmi pare rău ca dumneavoastră nu v-aţi conformat regulilor noastre", a spus preşedintele PAS. Ulterior, Maia Sandu şi-ar fi schimbat opinia şi a invocat un alt motiv: „De la televiziunea Prime sunteţi, sunteţi o televiziune de propagandă, ne pare rău”.

Vicepreşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, Petru Bogatu, a condamnat reacţia reprezentaților PAS şi susţine că, în acest caz, acțiunea conducerii este un antidemocratică şi antieuropeană. „Modul în care s-a reacţionat demonstrează că de fapt presa a fost deja în partid ierarhizată, divizată în presă bună, loială, pentru PAS şi presă care deranjează. Presa şi politicienii sunt rivali fireşti, naturali şi ce aşteaptă Maia Sandu în aceste împrejurări să fie doar adulată de jurnalişti, de mass media, în niciun caz criticată”, a spus Bogatu, citat de sursa citată.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md