Noi surprize pe Facebook. Aceștia dezvoltă o funcție „inspirată” de serviciul de dating Tinder

Matrimoniale-pe-Facebook-1170×644
Foto: Playtech.ro

Facebook îşi îndreaptă privirea către Tinder. Nu vorbim despre adăugarea de funcţii de „dating” în platformele deţinute de gigantul din social media, însă încearcă să aducă oameni care se cunosc în acelaşi loc. Diferenţa majoră între funcţia implementată în variantă beta de Facebook şi Tinder este faptul că cel din urmă te conectează cu necunoscuţi, în timp ce Facebook foloseşte lista ta de prieteni pentru a stabili întâlniri.

Funcţia „Meet up” a fost descoperită de utilizatorii din Canada, care au început să primească notificări pe Facebook despre prieteni care îşi doresc să se întâlnească cu ei. Practic, Facebook îţi oferă o listă de prieteni din listă şi te întreabă dacă vrei sau nu să stabileşti o întâlnire. Dacă tu şi cel pe care îl marchezi cu butonul „Yes” pentru o întâlnire vă doriţi acest lucru, se crează o nouă cameră de chat prin intermediul Messenger, unde puteţi stabili detaliile.

1504803184122-image-1-1

În ciuda similarităţilor cu Tinder, Facebook încearcă să ţină această funcţie diferită. În primul rând, nu există celebrul „swipe left/swipe right”, sistemul de selecţie al persoanelor pe care Tinder şi-a clădit succesul. Toată interacţiunea cu funcţia Meet Up este realizată prin butoane virtuale.

Facebook a confirmat existenţa acestei funcţii şi a declarat că momentan se fac teste pentru implementarea ei, care vizează doar utilizatorii din Toronto şi Noua Zeelandă, exclusiv în cadrul aplicaţiilor pentru iOS şi Android. În funcţie de feedback-ul utilizatorilor, Facebook va aduce probabil schimbări pentru a îmbunătăţi experienţa de utilizare, sau va renunţa la această capabilitate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente