Deşi ochiul uraganului, de categoria 4, se află la 50 de km sud-est de Key West, în sudul SUA, şi la 250 km de Miami, oraşul a fost afectat încă de dimineaţă de rafale de vânt şi de ploi abundente.Echipele de intervenţii nu prididesc cu evacuarea apelor care au inundat străzile acestui oraş unde a fost declarată de sâmbătă interdicţia de circulaţie. Străzile complet pustii strălucesc de lumina fulgerelor, iar rafalele de vânt lovesc cu putere clădirile din care zboară numeroase obiecte.

În Miami Beach, popularul bulevard Collins Avenue a fost acoperit de ape şi se teme ca situaţia să se agraveze când ochiul uraganului se va apropia şi va afecta numeroase zone de coastă. Potrivit experţilor, Irma ar putea pierde din intensitate în următoarele ore, fără a înceta să fie totuşi "cel mai puternic uragan" care să lovească Florida în ultimii ani.Creşterea nivelului mării, care ar putea atinge 4,5 metri în sud-estul Peninsulei Florida, ar putea provoca inundaţii însemnate în oraşele Naples, Fort Myers sau Marco Island. Serviciului Meteorologic Naţional a emis un avertisment pentru întreaga zonă de sud până duminică la prânz (16:00 GMT).

S-a dispus de asemenea evacuarea a circa 6,3 milioane de persoane, ceea ce a provocat ambuteiaje uriaşe pe drumurile spre nord. Peste 72.000 de persoane au rămas fără electricitate şi se aşteaptă ca numărul lor să ajungă la 4,1 milioane când uraganul va lovi din plin Florida.