Actualitate

Analist politic: RĂZBOIUL dintre Dodon și guvernare este real

„​Igor Volnițchi: „Da, acesta ar fi primul, guvernarea, pe de o parte, adică cei care au promovat sistemul electoral mixt și, de cealaltă parte, opoziția de centru-dreapta, proeuropeană, secundată, într-un fel, nu știu în ce măsură putem face o legătură, dar trebuie să vedem clar și rolul societății civile în acest sens. Al doilea câmp de luptă, care mie mi se pare destul de real, chiar dacă mulți analiști politici, mulți ziariști, mulți politicieni îl pun sub semnul întrebării, este cel dintre Președinție, pe de o parte, și cei care reprezintă guvernarea – Parlamentul, majoritatea parlamentară și Guvernul –, pe de altă parte. Există teza că, până acum, lupta dintre Igor Dodon și socialiști, pe de o parte și guvernare, pe de alta, a fost o luptă regizată. Da, sunt foarte multe semne că anume așa a și fost, însă, între timp, au intervenit…”

Europa Liberă: Regizată, adică, înscenată, mimată?

Igor Volnițchi: „Adică se zice că a fost mimată, în baza unei înțelegeri bilaterale în interes reciproc.”

Europa Liberă: Da, am înțeles. Dvs. considerați că e pe bune? Un Kulikovo adevărat?

Igor Volnițchi: „Eu zic că, până acum, au existat suficiente semne pentru a pune la îndoială că această luptă e pe bune. Mai degrabă putem concluziona că, până acum, a fost regizată și undeva în interes reciproc, dar acum datele problemei s-au schimbat și aceasta ne-a determinat pe noi să zicem că va fi al doilea câmp de luptă – un câmp de luptă real între Președinție și socialiști, pe de o parte și guvernare, pe de alta.”„

Sursa: europalibera.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *