Emirul Qatarului va efectua o vizită la Berlin, prima de la începerea crizei din Golf, unde va fi primit de Angela Merkel

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul Angela Merkel îl va primi la 15 septembrie pe emirul Qatarului, şeic Tamim bin Hamad Al-Thani, care va efectua prima deplasare oficială într-o capitală occidentală de la începutul crizei în Golf, relatează vineri AFP. Purtătorul de cuvânt al cancelarului Merkel, care a anunţat această vizită vineri la briefingul de presă periodic, nu a dat imediat detalii despre ordinea de zi a întâlnirii, ce ar urma să fie dominată de criza înregistrată în Golf după ce Arabia Saudită şi aliaţii săi au rupt în iunie relaţiile cu Doha.

Sosirea emirului la Berlin va avea loc în timp ce o mediere regională încercată de Kuweit este în impas, iar preşedintele american Donald Trump s-a oferit joi să fie mediator în acest conflict. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt, urmate de multe alte ţări, au rupt pe 5 iunie relaţiile diplomatice cu Doha, acuzând Qatarul de sprijinirea grupurilor extremiste şi de a fi prea apropiat de Iranul şiit, un mare rival al regatului sunit saudit, conform Agerpres. Ministrul german de externe Sigmar Gabriel, la fel ca alţi responsabili occidentali, a încercat să le apropie poziţiile în timpul unei vizite în această vară în regiunea Golfului Persic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...