Topul celor mai bine vândute mașini electrice în Europa, în 2017

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vânzările de mașini electrice în Europa au crescut puternic în primele șase luni ale anului, înregistrând un avans de 56% față de 2016.

Cererile constante din ultima vreme au transformat mașinile electrice în segmentul auto cu cea mai mare creștere din Europa. Peste 73.000 de unități au fost vândute în perioada ianuarie-iunie 2017, cu 27.000 mai multe decât în aceeași perioadă de anul trecut.

Topul vânzărilor a fost dominat de Renault Zoe, urmată de Nissan Leaf, podiumul fiind completat de BMW i3. Cu toate că vânzările au fost susținute puternic și de lansarea lui Hyundai Ioniq (10.000 de unități vândute), mașina sud-coreenilor a ocupat doar locul patru în clasament, cu doar 306 unități în spatele lui i3.

Chiar dacă mașinile electrice au avut un avânt considerabil în primul semestru din 2017, cota lor de piață în Europa rămâne una destul de scăzută, de doar 0.9%, în creștere de la 0.6% față de anul trecut.

Al doilea segment din Europa la nivelul creșterii a fost cel reprezentat de crossovere și SUV-uri compacte, cu vânzări care au crescut cu 37% până la aproape 990.000 de unități în primele șase luni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...