Dodon se plânge că nu-l poate da afară pe Filip; Ce decizii a luat după ce militarii moldoveni au mers în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon susține că premierul Pavel Filip a „încălcat grav legea” atunci când a dispus trimiterea militarilor moldoveni la exercițiul din Ucraina, menționând că într-un stat prezidențial „premierul ar fi zburat afară”.

Dodon totuși nu i-a cerut demisia premierului, solicitând în schimb ca din funcție să plece viceministrul Apărării Gheorghe Galbura, pe care l-a acuzat că e „liberal care se joacă de-a armata”.

Totodată, Dodon a semnat un decret prin care a interzis militarilor moldoveni să mai participe la exerciții militare în alte țări, fără permisiunea „comandantului suprem al forțelor armate”. El a spus că la semnarea acestui decret s-a ținut de prevederile Constituției.

„De astăzi nimeni nu va pleca peste hotare fără permisiunea președintelui. Va fi valabil pentru orice militar”, a mai declarat Dodon.

În plus, el a amenințat că toți militarii care i-au încălcat dispozițiile în acest caz vor fi retrogradați în funcție în urma unei anchete.

Un contingent al Armatei Naţionale, format din 57 de militari, va participa, în perioada 7-23 septembrie curent, la stagiul de instruire „Rapid Trident 2017”, desfăşurat la Centrul internaţional de menţinere a păcii Yavoriv din Ucraina.

La „Rapid Trident 2017” participă circa 1.800 de militari din 14 ţări: Bulgaria, Canada, Estonia, Italia, Georgia, Lituania, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Romania, Turcia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...