Actualitate

Soarele s-a dezlănţuit: au avut loc două explozii de proporţii, una dintre ele fiind cea mai puternică din ultimii 11 ani. Când ar putea ajunge radiaţiile pe Pământ

Cele două explozii solare au fost înregistrate în clasa X, cea mai puternică categorie de furtună cu soare. Prima erupţie solară a fost înregistrată la 09:10 GMT (12:10 ora României), fiind de clasă X2,2, cea mai puternică din 2015 încoace. Peste trei ore, la 12:02 GMT (15:02 ora României), a avut loc o explozie solară de clasa X9,3, potrivit datelor înregistrate de National Oceanic and Atmospheric Administration’s Space Weather Prediction Center (SWPC) din SUA. Această explozie este cea mai puternică din ultimii 11 ani, informează Space.

Cele două explozii au fost detectate şi filmate de sonda ”Solar Dynamics Observatory” a Agenţiei Spaţiale Americane.

Potrivit SWPC, erupţiile de miercuri au perturbat puternic comunicaţiile radio de pe Pământ. Aceasta a dus la o "zonă largă de întreruperi, pierderea contactului de până la o oră în partea (luminată) de soare a Pământului" şi a lovit sistemele care sunt utilizate pentru navigaţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *